Avertisment!






AVERTISMENT!

Orice reproducere a textului sau a imaginilor din acest blog, fara acordul meu, reprezinta furt si impotriva hotilor vor fi luate masuri conform reglementarilor legale in vigoare.

In cazul in care doriti obinerea acordului meu pentru a le uitiliza, va rog lasati un comentariu cu datele dvs de contact.

Va multumesc,
Roxana



vineri, 29 octombrie 2010

Happy 30s.... or not????

Azi e o zi speciala... insa nu sunt sigura ca e speciala "in a good way" sau "in a bad way". Sentimentele sunt foarte amestecate.
Este prima aniversare a "noii" Roxana. Atatea s-au schimbat fata de aniversarile trecute....
Acum un an nici nu stiam de existenta piciului mic (desi eram deja insarcinata in 3 saptamani!!!). Acum toata viata mea se invarte in jurul lui.
Acum cativa ani aproape ca eram impotriva ideii de a avea un copil. Cand am inceput acest blog, Andreea mi-a spus sa scriu si de discutiile pro si anti copii pe care le aveam inainte. Bineinteles toata lumea era pro si eu eram contra :)). Intotdeauna mi s-a parut ca un copil e deja prea mult - ideal ar fi jumate - pentru a mai putea duce o viata normala. Bineinteles parerea asta era bazata pe povestile de groaza spuse de altii despre copiii lor. Azi pot spune cu mana pe inima ca e mult, MULT, mai usor decat credeam. Insa... stiti cum e... niciodata nu poti fi multumit cu ceea ce ai... intotdeauna e loc pentru mai mult :).

Ce-mi lipseste??? Pai imi lipseste Flo... Faptul ca stau singura acasa cu piciu' mic imi creaza o oarecare dispozitie spre deprimare. El doarme destul de mult si eu ma plictisesc de moarte. Daca am fii toti 3 ar fii altfel. Nici nu mi-am facut putere sa ma apuc de vreun proiect, ceva singura... Stau si zac... Sper sa reusesc cat mai curand sa ies din starea asta vegetativa...
Imi mai lipsesc prietenii si colegii de servici. Provocarile unor discutii intelectuale, care sa nu implice continutul scutecelor sau propozitiile monosilabice ale unor bebelusi de cateva luni.
Si cel mai mult imi lipseste sentimentul ca eu sunt pe primul loc, sa pot sa ma gandesc doar la mine din cand in cand. De ziua mea, ma aranjam, ma gateam... ma simteam speciala... Azi, din pacate, nu ma simt speciala... Ce-i drept... sunt inca in pijama :)). Si nu e nici macar o pijama speciala.

Cand ma gandeam la varsta de 30 ani inainte, o vedeam ca pe o varsta la care cu siguranta voi fi un om matur. Pe bune?!!??! Uite ca nu ma simt deloc asa, desi sunt si mama.... Si e un pic frustrant... Pentru ca eu simt ca am mintea la fel ca la 20 ani ..... cu o singura exceptie: implinind aceasta "frumoasa" si rotunda varsta am inceput sa ma gandesc... cand piciu' mic va avea 20 ani, eu voi avea 50... si ma intreb: de ce draq am asteptat atat pana sa am un copil???? ma simt atat de batrana cand ma gandesc la asta. Daca as putea da timpul inapoi l-as dori pe Eduard mult mai devreme :). Sa copilarim impreuna.
O sa incerc totusi sa copilaresc si asa - babaciune fiind :)).

Ce imi doresc pentru ziua de azi?
Imi doresc o baie cu spuma, care sa dureze cel putin o ora (sa inlocuiasca dusul facut pe fuga in timp ce doarme piciu' mic), timp in care sa ma relaxez si fizic si psihic si sa nu ma stresez ca se poate trezi piciu' mic si nu il aud cum plange;
Imi doresc sa merg la coafor sa ma tund si sa ma vopsesc; sa ma simt din nou frumoasa :);
Imi doresc sa ies in oras diseara, sa simt ca e sarbatoare...
In final, imi doresc sa nu ma deprime prea tare faptul ca cele de mai sus nu se vor realiza.

Sunt fericita totusi ca piciu' mi-a urat "La multi ani" dimineata asta (cu ajutorul fetelor mele: mama si Oana - va pup si va iubesc fetelor!!!!):


Cand imi zambeste piciu' uit tot ce am scris mai sus si simt doar ca sunt fericita. Doar atat :). Pacat ca acum doarme. As fi avut nevoie de un zambet stramb de-al lui :).

Un comentariu:

  1. Din toate greutatile cresterii unui copil, mi se par cel mai nasoale, singuratatea si faptul ca mamica renunta sa se mai ingrijeasca.
    Renunta la ea pentru ca pe primul loc trece piciul ei..
    Si pe langa asta, ea trebuie sa se descurce singura... sotul fiind la munca... e greu si cateodata simti nevoia de evadare...
    Eu nu am copil, dar pot sa zic ca am trecut si eu prin faze de genul asta atunci cand ajungeam acasa si gaseam vase nespalate, pipi de la caine peste tot, pampersul facut bucati...imi lua cel putin 2 ore sa strang si sa spal...si se facea ora 10 noaptea...cand sa ma mai duc si eu sa alerg putin sau sa fac putin sport, cand sa imi mai fac si eu unghiile?
    ei bine, de cateva ori am rabufnit: am urlat si am plans de nebuna :)) dupa care mi-a trecut :P
    Sunt momente grele dar sunt si momente frumoase. Totul e sa mentii echilibrul :)
    Dar niciodata sa nu cedezi!!! Ne putem descurca si singure daca e nevoie...suntem puternice!
    Pup

    RăspundețiȘtergere