Avertisment!






AVERTISMENT!

Orice reproducere a textului sau a imaginilor din acest blog, fara acordul meu, reprezinta furt si impotriva hotilor vor fi luate masuri conform reglementarilor legale in vigoare.

In cazul in care doriti obinerea acordului meu pentru a le uitiliza, va rog lasati un comentariu cu datele dvs de contact.

Va multumesc,
Roxana



joi, 29 martie 2012

Gata cu "asta"

Am vrut de mult timp sa scriu despre subiectul pe care il voi aborda in postarea asta, insa, din diverse motive, abia azi isi face loc pe blog.

Incepand din momentul cand micul omulet incepe sa apuce, sa roada, sa azvarle TOT, majoritatea parintilor incep cu interzicerile: "Nu ai voie cu asta!", "Nu pune mana pe aia!", "Lasa asta!", "Nu umbla la aia!", etc...
Pentru ca mogaldeata nu intelege sensul cuvintelor, parintii nu se mai obosesc sa spuna "Lasa telecomanda!", "Nu pune mana pe telefon!", "Lasa paharul!". Cel putin la mine asa a fost. Mi-a fost mai simplu sa spun "asta".

Am incercat sa nu-i interzic prea multe. Sa-l supraveghez, insa sa-l las sa umble aproape peste tot si aproape cu orice. Insa, au existat si momente cand pur si simplu nu am putut sa-l las sa faca ce vrea (de exemplu, nu am vrut sa-l las sa se joace cu noul meu IPhone ;)... cel putin in primele zile).

Si uite-asa, azi o "asta", maine o "aia" si m-am trezit, de-odata, cand piciul meu a prins glas, ca imi tot cere "asta". Iar eu habar n-am la ce se refera el.

Nu era mai bine daca lasam lenea de-o parte si in loc sa spun generic "asta", spuneam lucrurilor pe nume????

Dar m-am invatat minte! De cand mi-a trantit primele "asta" in propozitii, m-am corectat, si, de atunci, ii vorbesc precum unui adult, folosind propozitii normale si spunand lucrurilor pe nume.


luni, 26 martie 2012

Eduard cel ... altfel

Intotdeauna mi-am dorit sa îi las lui Eduard părul să creasca lung. Mi s-a părut mereu o prostie să îţi razi copilul în cap, imediat ce a început să-i creasca parul şi să continui aşa.... până când va avea copilul îndeajuns de multă putere de decizie pentru a se duce singur la frizer.

 

Şi paruţul lui Eduard a tot crescut. Şi toata lumea "binevoitoare" ne întreba când avem de gând sa-l tundem, "că transpiră şi face broboniţe pe gât", "că îi intră în ochi şi îl deranjează", "că va creşte mai des după ce îl tunzi", etc, etc, etc... Adevarul e că şi eu mă gandisem la toate astea, mai ales vara trecuta, însă... broboniţele de pe gât nu erau foarte nasoale şi, dacă îl hidratam bine seara şi îl dădeam cu pudra, treceau. Iar bretonul i-l mai "retuşam" din când în când, ca să nu-i mai intre in ochi. Cât despre îndesirea parului, am discutat cu pediatra, iar ea mi-a confirmat ceea ce banuiam şi eu: nu e nicio legatură între tuns şi desimea părului. Părul taiat poate deveni mai aspru, mai tare, însă nu mai des.

 

Aşa că am ţinut-o pe-a mea, iar Eduard a ajuns să aibă parul lung pană la umăr. În ultima săptămană, poate şi pentru că a venit din nou căldura, au reînceput "asalturile" şi, parcă din toate direcţiile, auzeam sfaturi pro-tunsoare.

Cum nu sunt o persoană prea sigură pe mine.... am început să mă gândesc: oricum părul lui nu are nicio formă, ca a crescut "de la natură", un fir mai lung şi unul mai scurt... şi doar n-o să-l tund scurt... o să îl duc la un coafor pentru pitici şi o să cer o tunsoare "lungă", modernă.....

Bun plan, nu????

Da, poate dacă am fi locuit într-o ţară normală... Dar eu am pierdut din vedere ca trăim într-o ţară unde 1. nu ai voie să fii diferit; 2. dacă lucrezi la coafor, nu înseamnă că ştii să tunzi....

Sâmbătă, la prânz, ne-am prezentat la "Forfecilă", în Auchan Militari. Înăuntru, o fetiţă care avea, după statură, puţin peste 1 an, urla cât o ţineau plămânii. Eu eram cu inima cât un purice, aproape decisă să renunţ. Nu pentru mă gândeam că Eduard ar plange aşa... Doar aveau scaunel sub formă de maşină! Mă gandeam ca sunt şanse mai mari să plangă când plecam.... în niciun caz cât stă în maşinuţă. Eram decisă să renunţ, pentru că, cu cât ne apropiam mai mult de momentul tunsului, mă convingeam şi mai tare că nu vreau să-l tund.

Eram şi cu mama. Ea a fost mereu o susţinătoare a acestei operaţiuni... aşa că... după ce am făcut primul pas în frizerie, eu eram pe punctul de a spune ca m-am răzgândit iar mama l-a luat pe Eduard, l-a urcat în maşinuţă şi o fetiche a apărut "la treabă". M-am mobilizat şi i-am spus domnişoarei frizeriţe: "În primul rând, trebuie să ştiţi că eu nu vreau să-l tund scurt. Vreau doar să-i luaţi câţiva cm de peste tot din cap, maxim 5 cm, filat. La breton, doar aranjat puţin, tăiat maxim 1 - 1.5 cm". Fetichea dă din cap afirmativ, semn că a înţeles.

Şi se apucă de treabă. Cu viteza luminii, că aşa se tund copiii, deşi Eduard stătea linistit şi învârtea de volanul maşinuţei.

 

 

 

La început, totul părea OK. Lua cam 5 cm de peste tot, filat. Daaarrr... după filare, părul trebuie egalizat... stai că aici a rămas mai lung, apoi filat din nou... bretonul tre să fie undeva în vârful capului, nu pe frunte... La finalul celor 5 minute de creaţie "herstilistică".... OOOOOPSS... are părul scurt.... Şi aveţi de plată 35 lei....

Nu vreau să fiu ingrată... Tunsoarea nu e urâtă, ci dimpotrivă, e o tunsoare foarte frumoasă... pentru păr scurt.... INSĂ EU VROIAM O TUNSOARE CU PĂRUL LUNG!!!!!!! Nu am fost evazivă, am explicat clar ce doream... însă urechile domnisoarei au auzit doar ce a vrut... sau mâinile ei or fi avut propria lor voinţă, căreia nu i s-a putut impotrivi nimic...

Hai să nu vă mai ţin în suspans, că sunt convinsă că muriţi de curiozitate :). Iată rezultatul:

 

Eduard tot cel mai frumos copil din lume este! Dar e altfel... Pare mai mare, pare mai băieţel... Parcă a crescut câţiva ani în cele 5 minute petrecute la frizerie... Sunt convinsă că mă voi obişnui şi cu această nouă faţă a iubitului meu mic, însă momentan... îmi vine să plâng când văd pozele pre-tunsoare.

Şi mă tot gândesc că am ţinut morţiş să aibă părul lung cât a fost iarnă şi a stat numai cu căciula în cap, iar acum că a sosit vremea bună şi am "arhivat" căciulile.... am "arhivat" şi pletele... şi toată lumea zice "las' că-i creşte la loc"... Da, îi creşte la loc, dar până atunci vine iaraşi iarna....

Azi am făcut o mini sedinţă foto, ca să ne mai înveselim puţin...

 

 

 

 

Voi ce părere aveţi? Vă place noua imagine a piciului mic???

marți, 20 martie 2012

Oare voi chiar cunoaşteţi adevărul suprem??!?!?!!?

De peste 2 ani, de cand am devenit interesata de tot ceea ce e legat de micii omuleti din viata noastra, am tot dat pe internet de oameni, parinti, care au impresia ca ei cunosc adevarul suprem, ca ei stiu exact ce vrea si are nevoie un copil, ca modul in care si-au crescut ei copiii este cel mai bun din lume.

Pentru mai mult de 2 ani am citit ceea ce au simtit acesti parinti ca trebuie sa impartaseasca omenirii. La inceput m-am gandit ca poate au dreptate, m-am indoit de calitatile mele de mama, m-am simtit frustrata. Apoi am vazut cum evolueaza Eduard şi m-am linistit. Mi-am dat seama ca pentru Eduţu meu, eu sunt cea mai buna mama din lume. Că ceea ce am facut am facut bine, altfel nu avea cum mogaldeata mica si neajutorata care s-a nascut din mine sa ajunga omuleţul minunat care este astazi.

Aşa ca azi, dând din nou, din întamplare, peste un astfel de text, n-am mai rezistat... am simţit ca explodez dacă nu spun si eu ceva...

Despre ce e vorba?

Despre acei parinţi care susţin ca ei parinţesc "natural":
- copiii lor nu au nevoie de patuţ sau cameră proprie, pentru că cel mai bine pentru toată lumea e sa doarmă copilul între parinţi în patul matrimonial;
- copiii lor nu au nevoie de carucior, pentru ca cel mai bine pentru toată lumea e ca omuleţul sa fie purtat in braţe, în instrumente de cârpa care costă cât un carucior, dar sunt la modă;
- biberoanele sunt câh, ţâţa e super şi trebuie folosita cu anii atât pentru alăptare, cât şi pentru alinare (adică pe post de suzetă) şi copilul trebuie alaptat in locuri cât mai publice, că doar aceste mame sunt nişte ambasadoare ale alăptării;
- naşterea pe cale vaginală este singura acceptată, fără anestezii şi alte prostii ale medicinei moderne... "ce draq, am uitat să naştem?????"

Şi mai sunt multe alte lucruri susţinute de aceşti parinţi. Nu mai insist insă, pentru ca banuiesc ca toată lumea a înţeles despre ce este vorba.

Ce ma deranjează pe mine?

Tot timpul citesc pe blogurile acestora poveşti în care se plâng că se uită lumea ciudat la ei când işi poartă copilul în wrap-uri sau alte instrumente de purtat copiii. Tot timpul se plâng că nu îi înţelege lumea când alaptează in staţia de autobuz sau la terasă la o bere. Tot timpul spun ca are lumea, în general, ceva cu ei, când, de fapt, în toate postarile lor nu fac altceva decât sa arunce cu pietre in noi, cei care nu "parinţim natural", nu fac decât sa ne acuze ca nu ne pasă de copiii noştri, ca vor ajunge nişte frustraţi, timizi, ca nu vor fi în stare de nimic în viaţă, şamd...

In textul care l-am citit azi, autoarea mă ameninţa că, daca îi impun reguli copilului meu, dacă ascult de medicii pediatri, care sunt nişte nepricepuţi, şi ei, dacă încerc să impun ceva copilului meu, atunci acesta va deveni un adult umil, confuz, care va merge cu capul plecat.... PE BUNE????????

Cunoaşteţi voi cumva adevarul suprem???? Mă îndoiesc, sincer, că ar fi aşa.....

Eu nu consider că e mai bine să-ţi porţi copilul in braţe non-stop. Cum poţi să gateşti sau să faci orice alt lucru casnic cu copilul în braţe, fie chiar şi purtat într-un instrument ce îţi lasă mâinile libere? Lăsând la o parte faptul că mie mi se pare periculos pentru copil, cred că e mult mai uşor si pentru tine, ca mamă, să realizezi treburile casnice fără să ai copilul atârnat de tine. Sau poate tu nu faci nimic... decât să părinţeşti natural toată ziua....

Cât despre cărucior, cred ca e mai confortabil pentru un bebeluş să se plimbe prin parc in cărucior, decât să stea cu nasul in transpiraţia parinţilor. Şi trebuie facută neapărat distincţia între copiii plimbaţi cu caruciorul şi cei uitaţi în cărucior. Un copil uitat în cărucior este, într-adevar, nefericit, însa acestea sunt cazurile excepţionale, cazurile mamelor incompetente. Un copil plimbat în carucior şi luat în braţe când acesta doreşte acest lucru, va fi cu siguranţa fericit.

Alaptatul este extrem de benefic pentru bebeluş şi orice mamă responsabilă ar trebui măcar să încerce să-şi alăpteze copilaşul. Însă alăptatul nu consider că trebuie făcut haotic, non-stop şi ca soluţie la orice problemă. Şi trebuie acceptat faptul ca unele mame nu au lapte suficient... Am auzit de cazuri in care mama, dorind sa-şi crească copilul "natural" a ales sa-l înfometeze şi să-l transforme într-un anemic, insistând că nimic nu e mai bun ca laptele ei si că în mod natural, ceea ce produce ea, trebuie să îi fie de ajuns micuţului omuleţ! Oare nu e mai natural să te gândeşti la binele copilului tău, să primeze sănătatea lui??? De când e considerat fericit un copil înfometat de parinţi??

Legat de naştere, nu pot sa spun decât atât: am ales să nasc prin operaţie cezariană, nu pentru că am uitat cum se naste, ci pentru că am ales să mă bucur de evoluţia lumii în care trăiesc. Pentru că aleg să am o speranţă de viaţă mai mare, să nu pun viaţa mea şi a copilului meu în pericol. Nu sunt laşă, însă aleg să nu simt durere, să mă bucur de naştere, să nu umbrească nimic fericirea întâlnirii micuţului meu înger.

Cât despre manifestarea autorităţii în faţa copilului.... hmmm... oare nişte copii care nu recunosc nicio autoritate, nu cumva vor creşte crezând că ceea ce vor ei este cel mai important, fără sa le pese de cei din jur? Nerecunoscând nicio autoritate, cum vor trece oare prin adolescenţă? Cum vor învăţa ce e bine şi ce e rău, când ei au întotdeauna dreptate? Eu consider ca un copil trebuie să recunoască autoritatea parintelui cât este mic, însă pariţii trebuie să aibă mare grijă să nu îşi trateze copiii cu nedreptate. Autoritatea nu înseamnă nedreptate! Nu înseamnă că părintele are mereu dreptate!

Şi, să fie clar pentru toate obsedatele care au impresia ca modul lor de a-şi creşte copilul e cel mai bun: RÂNDURILE DE MAI SUS REPREZINTĂ PĂREREA MEA PERSONALĂ, pe care nu o impun nimănui. Nu mă laud că e modul perfect de creştere a unui copil, însă este modul în care mi-am nascut şi crescut eu copilul şi care la noi a dat rezultate minunate.

Copilul meu este extrem de cuminte, este foarte bine dezvoltat fizic, iar psihic depăşeşte copii cu mult mai mari decât el. Îi place foarte mult pătuţul lui, în care doarme linistit 3 - 4 ore la pranz si  12 ore noaptea. Nu a plans niciodată fără motiv. Nu am avut nicio noapte nedormită din cauza lui. Este mereu vesel şi bine-dispus. Este un copil fericit. Ce dovadă mai bună decât evoluţia copilului meu pot să cer, pentru a ştii că am dreptate???

Aşa că, trebuie să o spun, tare şi răspicat, pentru că asta este blogul meu şi am tot dreptul să fac asta:

M-AM SĂTURAT SĂ FIU JIGNITĂ DE OAMENI CARE NU MĂ CUNOSC ŞI SĂ FIU CONSIDERATĂ O MAMĂ INCOMPETENTĂ DE CEI CE NU MI-AU VAZUT NICIODATĂ COPILUL. NU DEŢINEŢI SECRETUL CREŞTERII COPIILOR PERFECŢI. NICI NU EXISTĂ AŞA CEVA!!! FIECARE COPIL E UNIC ŞI FIECARE ARE NEVOILE LUI!

Aşa că vedeţi-vă voi de creşterea propriilor copii aşa cum consideraţi voi de cuviinţă, lăsaţi-ne pe noi să îi creştem pe ai noştri cum vrem noi şi, în loc să vă umpleţi blogurile de injurii la adresa noastră, mai bine le-aţi umple cu poveşti despre realizările copiilor voştri.

Succes!